Evaziune fiscală și infracțiuni de exploatare ilegală a agregatelor minerale

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Galați, în colaborare cu Garda de Mediu Galați și Administrația Bazinală de Apă Prut–Bârlad, au acționat pentru combaterea infracțiunilor de exploatare ilegală a agregatelor minerale și efectuarea de lucrări neautorizate în albia și terasa râurilor.

În cadrul acțiunii, care s-a desfășurat în zona râului Siret, pe sectorul dintre localitățile Galați și Nicorești, au fost verificate mai multe societăți comerciale care își desfășoară activitatea în proximitatea acestui râu.

Cu ocazia controalelor, polițiștii au constatat săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală și a trei infracțiuni de exploatare ilegală a agregatelor minerale, întocmind în acest sens dosare penale.

Au fost indisponibilizate 4 utilaje tip volă, 4 autocamioane, 2 stații mobile de sortare și 2 buncăre de piatră, precum și aproximativ 4.000 metri cubi de agregate minerale (6.400 t), valoarea acestor bunuri fiind estimată la suma de 447.000 lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor SAS.