Accident soldat cu 6 răniți, în localitatea Cosmești

Polițiștii Serviciului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.E. 581, pe raza comunei Cosmești, a avut loc un accident rutier, soldat cu rănirea a șase persoane.

La fața locului, după primele verificări, s-a stabilit că un tânăr, de 20 de ani, care conducea autoturismul pe drumul mai sus menționat, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa și ar fi intrat în impact cu acesta.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a șase persoane, din ambele autoturisme, care nu au necesitat însă internarea în spital.

Cei doi conducători auto implicați au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.