Cristache, PMP: „Colcăie PSD de abonați pe viață la banul public!”

Data : 21 octombrie 2019

Deputatul gălățean speră ca DNA să-și facă treaba și să scoată la suprafață eventualele nereguli.

Deputatul PSD de Galați Florin Popa a intrat în vizorul DNA după ce un fost angajat al Apă Canal Galați a depus o plângere în care spune că Popa ar fi fost angajat fictiv la societatea locală de apă și canalizare.

În plângerea fostului angajat se arată că în 2016, timp de cinci luni, între alegerile locale și cele parlamentare, Popa ar fi fost angajat în funcția consilier pe probleme economice al directorului general al Apă Canal SA, dar că n-a fost văzut pe la serviciu. Semnatarul plângerii spune că există și martori care spun că nu l-au văzut la serviciu pe actualul deputat Florin Popa, la vremea respectivă șomer după ce părăsise fotoliul de viceprimar al Galațiului.

Situația este aspru criticată de președintele PMP Galați, deputatul Cătălin Cristache, care a postat pe Facebook un mesaj extrem de dur la adresa PSD:

„Colcăie PSD de abonați pe viață la banul public.
I se spune Florin… Florin Popa, figură rezistentă în PSD, indiferent de vremuri. Ipochimenul în cauză este bănuit că și-ar fi însuşit, în 2016, cu ajutorul complicelui Gelu Stan, sume lunare fumuşele cu iz de ilegalitate, din bugetul SC Apă Canal SA. Să tot fie vreo 26.000 lei pentru cinci luni!
Prăduiala în cauză nu este prima şi nici ultima de gen, tizul lui Popa, tot un Florin… pitorescul şi emblematicul Pâslaru fiind anchetat, la rându-i, în trecut, pentru aceleaşi apucături şi scenarii hoțeşti, toate având drept țintă banul public. Vă mai mirați de ce Galațiul nostru a ajuns pe buza prăpastiei, gata-gata să se prăpădească definitiv?! Vă mai întrebați unde şi cum se sifonează bugetele companiilor locale?!
Lucrurile ies la iveală şi duhnesc a corupție, a mizerie morală şi-a zăngănit de cătuşe grele. Hidra cu mii de capete roşii s-a extins tentacular. Iată cum PSD prăduieşte brutal, cum dă iama, fără scrupul, în banul public ca să-şi mulțumească supuşii, camarila grotescă de partid cu carnete roşii la purtător.
Ulciorul însă nu merge de multe ori la apă. Sper ca DNA să îşi facă treaba şi să îi scuture bine, să-i facă să plătească pentru toate mizeriile lor. La muncă sau la puşcărie cu ei (după caz), nu la întins mâna!”, scrie Cristache pe Facebook.

Atât deputatul PSD Florin Popa, cât și directorul Apă-Canal Gelu Stan neagă ilegalitățile semnalate de fostul angajat spunând că relațiile contractuale s-au derulat în conformitate cu legislația. Chiar și așa, DNA a confirmat pentru adevarul.ro că are deschis un dosar și anchetează „in rem” fapte care pot fi catalogate acte de corupție.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Etichete: , , ,

Articole scrise de