Incendiu violent la Matca. Au fost afectate locuințe și solarii

După o lupta de 4 ore toride cu focul, echipajele Secției de pompieri Tecuci au reușit să salveze două case din localitatea Matca. Când au ajuns la locul intervenției, flăcările se manifestau generalizat la acoperișul unei gospodării, iar focul se extinsese către alte anexe și solariile învecinate.

Cele trei echipaje de pompieri au lichidat operativ incendiul în limitele găsite, astfel încât focul nu s-a extins la cele două case învecinate. Cu toate acestea, pagubele suferite au fost destul de mari. Bilanțul incendiului arată că au ars trei camere ale unei locuințe, pe o suprafață de 40 de metri pătrați împreună cu mobilierul din interior, trei solare pe o suprafață de aproximativ 260 de metri pătrați și două anexe gospodărești pe o suprafață de 35 de metri pătrați, împreună cu un porumbar conținând 4 tone porumb.

Pompierii spun că incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric, cauzat de un cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolaţia deteriorată. Lemnul uscat a favorizat extinderea de la anexe către tot acoperișul locuinței distruse.

„Reamintim cetățenilor că majoritatea incendiilor de natură electrică se soldează cu pierderi materiale ridicate și deseori cu victime omenești. Principalele cauze care au produs incendii de natură electrică în ultima perioadă sunt: fosirea cablurilor electrice defecte, folosirea conducătorilor electrici neizolați corespunzător față de materialele combustibile și suprasolicitarea instalațiilor electrice prin folosirea de prea mulți consumatori pentru rețeaua respectivă, adeseori instalația electrică fiind îmbătrânită sau cu improvizații”, avertizează pompierii.