Peste 130 de jandarmi vor fi în stradă de Sărbătorile Galațiului

Autor :

Data : 29 noiembrie 2019

În perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, jandarmii gălăţeni se vor afla în dispozitive de ordine și siguranță publică, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, pentru prevenirea faptelor de natură antisocială care ar putea afecta siguranța cetățenilor. Oamenii legii vor fi prezenţi în stradă şi vor patrula pe traseele de deplasare către zonele unde sunt organizate evenimente artistice, precum şi în zone aglomerate.

Având în vedere numărul mare de cetăţeni care vor participa în municipiul Galaţi la pelerinajul de la Catedrala Arhiepiscopală cât şi la spectacolul şi târgul organizate de către municipalitate pe Faleza superioară, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura misiuni în zonele şi arterele intens circulate, urmărind descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.

Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite, Jandarmeria Galaţi face următoarele recomandări:

•    persoanele care participă la evenimentele religioase şi la cele artistice să manifeste răbdare, să respecte indicațiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;

•    în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau este tulburată ordinea şi liniştea publică, sunt rugați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112” sau direct la forţele de ordine aflate în teren;

•    de asemenea, sfătuim persoanele care participă împreună cu minori la spectacolele organizate în aer liber, să manifeste o atenţie deosebită asupra acestora pentru a nu se pierde în mulţime, iar într-o astfel de situaţie să se adreseze forţelor de ordine aflate în dispozitiv.

Duminică, 1 Decembrie, pe lângă misiunile de ordine publică desfăşurate la evenimentele culturale şi artistice, jandarmii gălăţeni vor asigura ordinea publică şi la ceremonialele militare dedicate Zilei Naţionale a României. Totodată, un detaşament al Jandarmeriei Galaţi va participa la parada militară organizată în municipiul Galaţi, pe strada Brăilei, ca semn al respectului pentru cei care au făurit România Mare.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *