PMP este a treia forță politică din România. Are mai mulți aleși decât USR și PLUS la un loc

Președintele Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, a anunțat astăzi pe Facebook că partidul său a avut o prestație foarte bună la alegerile locale, situându-se pe podium din punct de vedere al numărului de aleși locali.

„Acum, când avem rezultatele finale putem face bilanțul alegerilor. A fost o campanie foarte dificilă, desfășurându-se în vremea pandemiei, iar faptul că alegerile s-au desfășurat într-un singur tur a generat o polarizare fără precedent în rândul electoratului. Sunt aspecte care au influențat enorm rezultatul final. Pe lângă toate acestea, în politica românească s-a instituit un nou fenomen periculos, fuga de dezbatere, ceea ce este grav. Cetățenii trebuie să aibă șansa de a-i urmări pe candidați răspunzând întrebărilor de tot felul, chiar și celor care îi pun în dificultate. Alegerile nu sunt asemenea unui curs facultativ, ci un examen care trebuie tratat cu seriozitate. Oamenii investesc încredere în cei care au obligația de a fi permanent la dispoziția întregii comunități, iar proba orală în fața cetățenilor trebuie să redevină obligatorie”, a scris președintele PMP, Eugen Tomac.

Acesta mai spune că pentru PMP a fost un test important.

„Îi felicit pe toți colegii care au reușit să obțină mandate de primari, consilieri județeni și consilieri municipali. De asemenea, îi felicit pe colegii care au obținut mandate de consilieri în orașe și comune, mulți dintre dumneavoastră veți ajunge viceprimari! Faptul că după PNL și PSD, PMP a avut cei mai mulți candidați, intrând în competiție în 2436 de localități a contat enorm la obținerea procentului de 6+”, a mai explicat Tomac.

După anunțarea rezultatelor oficiale, PMP este al treilea partid ca număr de aleși locali.

„Avem, după PSD și PNL, cei mai mulți primari și consilieri în întreaga țară. Este meritul echipei noastre, acolo unde s-a muncit am reușit să facem performanță. În unele județe însă rezultatele ne obligă să schimbăm modul de lucru și echipa din fruntea organizațiilor pentru a corecta din mers ce nu a funcționat și pentru a reuși la următorul scrutin un un scor de 10+.
În plan local, vom face alianțe de dreapta pentru a scoate din stagnare administrația publică locală și pentru a da o nouă perspectivă României”, a mai scris Tomac.