Premieră în medicină gălățeană: primele proceduri de cardiologie intervențională

La Spitalul Clinic Județean de Urgență s-au realizat primele proceduri de cardiologie intervențională. Unui pacient de 49 de ani i s-a montat un stent, după ce în prealabil a fost efectuată o coronarografie. Intervenția a fost realizată de o echipă medicală condusă de șeful Departamentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, dr. Lucian Câlmâc.

„De astăzi se pot monta stenturi și la Galați, la Spitalul Județean, ceea ce înseamnă timp prețios pentru salvarea vieții și șanse mai mari de recuperare. De asemenea, medicii pot realiza pentru prima oară și coronarografii, pentru a vedea dacă sunt blocaje la nivelul arterelor inimii. Suntem singurul spital din regiune în care se pot realiza astfel de intervenții. Până acum, toți pacienții cu infarct miocardic sau cu afecțiuni cardiace grave erau trimiși cu ambulanța sau cu elicopterul SMURD la București sau Iași. Dezvoltăm la Galați un centru puternic de cardiologie intervențională, unde se vor putea face și implanturi de stimulatoare cardiace”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Prima procedură de cardiologie intervențională realizată la Galați a fost un succes.

„Toate lucrurile au mers corect, procedura a fost o reușită, iar pacientul va avea o evoluție favorabilă în continuare. Pe viitor, în măsura în care vor mai fi astfel de solicitări, voi fi încântat să asist aici, la astfel de proceduri”, a declarat Lucian Câlmâc, șeful Departamentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul de Urgență Floreasca.

Din echipa medicală au mai făcut parte șeful secției de Cardiologie de la Spitalul Județean, dr. Teodor Chiscăneanu, și Mihai Marinescu, medic primar cardiologie intervențională la Spitalul Județean. În acest moment, două cadre medicale gălățene efectuează stagii de pregătire în cardiologie intervențională, la spitale din Târgu Mureș și București. Consiliul Județean Galați a alocat peste 8 milioane de lei pentru amenajarea unui centru de cardiologie intervențională la Spitalul Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *