„Romanțioșii” din Pitești câștigă Festivalul Național de Comedie

Autor :

Data : 14 octombrie 2019

Premiul pentru cea mai bună regie a revenit celor de la Galați, pentru spectacolul „Salba Dracului”.

Festivalul Naţional de Comedie, desfășurat în perioada 4-13 octombrie 2019 la Galaţi, și-a desemnat câștigătorii. Juriul celei de-a XXXI-a ediţii a Festivalului a hotărât să acorde următoarele premii:

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar – Mirela Pană pentru rolul Eileen din spectacolul „Billy Şchiopul”, de Martin McDonagh, regia: Vlad Massaci, producţia Teatrului de Stat Constanţa;

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Tavi Costin pentru rolul Straforel din spectacolul „Romanţioșii”, de Edmond Rostand, regia: Vlad Cristache, producţia Teatrului „Alexandru Davila” Pitești;

Premiul pentru cea mai bună scenografie – Mădălina Niculae și Andreea Tecla pentru spectacolul „Romanţioșii”, de Edmond Rostand, regia: Vlad Cristache, producţia Teatrului „Alexandru Davila” Pitesti;

Premiul pentru cea mai bună regie – Alexandru Dabija pentru spectacolul „Salba Dracului”, după Vasile Alecsandri, producţia Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi;

Premiul pentru cel mai bun spectacol – „Romanțioșii”, de Edmond Rostand, regia: Vlad Cristache, producţia Teatrului „Alexandru Davila” Pitești.

Din juriu au făcut parte Catrinel Dumitrescu, actriţă a Teatrului Nottara București, Mircea Morariu, profesor universitar la Universitatea din Oradea și critic de teatru, și Nicu Mihoc, actor și director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu-Mureș. Selecţionerul Festivalului a fost Doina Papp, pentru al treilea an consecutiv.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de