Scandal în Micro 40 între un bărbat recalcitrant și o echipă a Poliției

Doi polițiști aflați în patrulare prin Galați au constatat că în scara unui bloc, din cartierul Micro 40, se află adunate mai multe persoane. Oamenii legii le-au solicitat acestora să se legitimeze și, întrucât un bărbat a refuzat legitimarea devenind recalcitrant, au folosit spray-ul lacrimogen pentru a-l imobiliza.

Bărbatul a fost, ulterior, încătușat și condus la secția de poliție, unde s-a stabilit că are 32 de ani și locuiește la o altă adresă decât cea la care a fost depistat.

Polițiștii l-au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 5000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr 3/2020 și cu amendă în valoare de 1500 de lei pentru refuz de legitimare și tulburarea ordinii și liniștii publice”,