Spărgătorul de gheaţă Perseus va fi modernizat la Șantierul naval Damen Mangalia

Data : 18 iulie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Încarc...

Contractul are o valoare de 50,4 milioane lei fără tva (circa 10,6 milioane de euro) şi va dura 24 de luni.

Ministerul Economiei a anunţat că Administraţia Fluvială a Dunării de Jos Galaţi (AFDJ) şi Şantierul Naval Damen Mangalia au semnat contractul de modernizare şi retehnologizare a remorcherului maritim multifuncţional cu clasă de gheaţă Perseus, contract de 49 milioane lei.

„Contractul în valoare de peste 49 milioane lei a fost câştigat de Şantierul Naval Damen Mangalia, remorcherul maritim Perseus, de 6.600 cai putere, urmând să revină pe apă după modernizarea şi retehnologizarea care vor dura 24 de luni”, a informat miercuri Ministerul Economiei.

Procesul de modernizare se va concentra, printre altele, pe înlocuirea motoarelor principale cu unele de nouă generaţie, o nouă structură a comenzii şi echipamente de radio-navigaţie. Modernizarea navei va reduce costurile de exploatare ale navei şi va reduce gradul de emisii de noxe în atmosferă.

Construită în urmă cu 30 de ani, nava Perseus va fi remotorizată, urmând să îndeplinească atât rolul de spărgător de gheaţă, cât şi cel de navă de intervenţii la stingerea incendiilor şi de asistenţă umanitară în situaţii deosebite.

Articole scrise de