Umbla din casă-n casă, cu satârul în mână, în căutarea băuturii

Un bărbat de 43 ani din Galați a intrat în curtea locuinței a două femei în vârstă de 86 și 30 ani și le-a amenințat cu un satâr. Bărbatul a fost prins de jandarmi în timp ce încerca să fugă.

La ora 21.00, în timp ce patrula pe raza Secției 5 Poliție Galați, echipajul de jandarmerie a fost oprit de două femei care, speriate fiind, le-au spus oamenilor legii că un bărbat aflat sub influența alcoolului a sărit gardul casei și le-a amenințat cu un satâr.

Deplasându-se la adresa indicată, jandarmii au văzut un bărbat care corespundea semnalmentelor și care la vederea oamenilor legii a aruncat satârul în vegetația din zona și a încercat să sară gardul altei case, cu intenția de a se face nevăzut. Militarii l-au urmărit și l-au prins în momentul în care escalada poarta altui imobil. Bărbatul a fost condus la sediul poliției. Satârul cu care le-a amenințat pe femei a fost găsit de către jandarmi și ridicat de la fața locului.

Din declarația celor două femei a rezultat că în jurul orei 20:45, în timp ce se aflau casă, au văzut un bărbat care a sărit gardul imobilului și a venit la acestea cu un satâr în mână, cerându-le să-i dea de băut. Femeile s-au speriat și într-un moment de neatenție al bărbatului au fugit în stradă, unde au văzut echipajul de jandarmerie. La rândul său bărbatul nu a recunoscut fapta spunând că se afla în zonă întrucât își căuta pe un amic.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate de poliție.